# Cum instalezi un dicționar pe Android

Conținutul Revolib este în principal în limba română. Libby nu vine cu un dicționar în limba română integrat.

De aceea, va trebui instalat un dicționar extern, care să poată fi accesat din meniul care apare atunci când selectezi un cuvânt din orice aplicație.

Noi am încercat mai multe dicționare, și singurul mulțumitor până acum a fost EBPocket.

Ca să poți folosi Dicționarul Explicativ al limbii române din orice aplicație pe Android, inclusiv Libby:

  1. Salvezi pe telefon / tabletă dicționarul în format StarDict
  2. Instalezi aplicația de dicționar
  3. Configurezi aplicația să folosească dicționarul salvat
  4. Verifici că funcționează

# Cum salvezi pe telefon dicționarul în format StarDict

  1. Descarci DEX 2009 de pe pagina de unelte a dexonline (opens new window), link direct (opens new window)
    Sau chiar de aici (opens new window)
    qr code DEX 2009
  2. Dezarhivezi 01.dex09.zip în folderul dictdata de pe cardul de memorie al telefonului sau tabletei.
    Dacă nu există folderul, creează-l, preferabil la rădăcina cardului de memorie, de exemplu în /storage/emulated/0/dictdata.

# Cum instalezi aplicația de dicționar

  1. Instalezi EBPocket de pe Play store (opens new window)
    qr code eb pocket free pe Google Play Store

# Cum configurezi aplicația să folosească dicționarul salvat

  1. Deschizi EBPocket
  2. Deschizi meniul ☰, apoi Settings
  3. Alegi Extensible dictionary path. Probabil trebuie să faci swipe în sus ca să ajungi la opțiune.
  4. Intri în dictdata, unde e dezarhivat dicționarul
    Apeși OK
  5. Alegi Reload dictionaries
    Apeși OK
  6. Ieși din Settings
  7. Apeși pe 📚 Dictionaries, butonul din colțul din dreapta sus
  8. Apeși pe EDIT GROUP
  9. Muți DEX '09 pe primul loc Alegi DEX '09
    Ar trebui să apară o bifă în dreptul dicționarului.
    Folosești butonul cu săgeată în sus ⬆
    Apeși COMPLETE

# Cum verifici că funcționează

Ca să verifici instalarea, poți merge pe un site în română și alege de acolo un cuvânt românesc. De exemplu

  1. Navighezi în browserul favorit la https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_română (opens new window)
    încearcă dicționarul pe articolul Wikipedia despre limba română
  2. Apeși lung pe cuvântul diferențiere
    Un meniu flotant ar trebui să apară.
    Apeși ⋮ dacă apare în meniu
  3. Alegi EBPOCKET din listă
    Dicționarul ar trebui să se deschidă la cuvântul diferențiere